CMV citomegalovirus- stadializarea infectiei

CMV citomegalovirus – stadializarea infectiei




  • material biologic: ser / recipient de recoltare: vacutainer fara anticoagulant cu sau fara gel separator (cu dop rosu sau galben); dupa formarea cheagului, proba se centrifugheaza in aceeasi zi obtinand serul; stabilitate proba – 7 zile la 2 – 8 grC (ser centrifugat),  30 zile (1 luna) la – 20 grC (ser congelat);
  • termen de executie: 5 – 7 zile.

informatii generale: CMV / citomegalovirus – este un virus ce apartine familiei herpesviridae  – virusuri ADNdc. Infectia CMV este ubicvitara (apare la majoritatea oamenilor in decursul vietii – infectia fiind prezenta la circa 40% din populatia adulta fertila) si persita in stare latenta la gazda imunocompetenta.. Infectia CMV reactivata are simptomatologie asemanatoare unui episod gripal discret – febra, dureri musculare, adenopatie, faringita, hepato/splenomegalie, oboseala – simptomatologie redusa asemantoare infectei cu virus Epstein – Barr.

In sarcina, transmiterea transplacentara a infectiei cu CMV este rara dar posibila in cazul reactivarii infectiei la gazda imunocompromisa; la fat, infectia CMV reactivata poate avea efecte teratogene mai ales daca reactivarea infectiei se produce  in primul trimestru de sarcina (hidrocefalie / microcefalie, cecitate / surditate, hepato/splenomegalie).

  • serologia infectiei cu CMV este utila pentru aprecierea statusului imunologic al gazdei;
  • interpretarea serologiei infectiei CMV este o provocare si se face numai  in context clinic.

Pachetul ToRCH este un acronim / prescurtare rezultata prin alaturarea denumirii anumitor patogeni cu posibile efecte teratogene in sarcina: T (toxoplasmoza), R (rubeola), C (CMV – citomegalovirus), H (HSV 1/2 – herpes simplex virus tip 1 si 2).

  • T – toxoplasmoza transmiterea transplacentara a toxoplasmozei are loc in cazul unei infectii primare acute a mamei. In cursul primului trimestru de sarcina, infectia fetala este rara, dar grava; in ultimul trimestru de sarcina, infectia fetala este mai frecventa, dar benigna;
  • R – rubeola – transmiterea transplacentara a rubeolei are loc in cazul unei infectii primare acute a mamei. Sindromul congenital rubeolic apare daca infectia a survenit in primele 11 saptamani de sarcina (defecte congenitale severe: surditate, defecte oculare si cardio-vasculare); daca infectia transplacentara survine la gravida in saptamanile 11 – 18 de sarcina defectele congenitale sunt mai rare (surditate congenitala) iar daca infectia apare dupa saptamana 22 defectele congenitale sunt extrem de rare;
  • C – CMV (citomegalovirus) – serologia infectiei cu CMV este utila pentru aprecierea statusului imunologic al gazdei / mamei. Transmiterea transplacentara a CMV este rara dar posibila cu efecte teratogene mai ales daca infectia CMV se manifesta in primul trimestru de sarcina (hidrocefalie / microcefalie, cecitate / surditate, hepato/splenomegalie);
  • H – HSV 1/2 (herpes simplex virus 1 si 2) – transmiterea transplacentara a HSV este rara dar posibila cu efecte teratogene mai ales daca infectia HSV se reactiveaza in primul trimestru de sarcina (encefalita, leziuni oculare ale fatului). In plus, infectia activa cu HSV tip 2 in ultimul trimestru de sarcina este periculoasa deoarece poate declansa nasterea prematura si poate produce contaminarea nou-nascutului in timpul travaliului.

obslitera o din acronimul ToRCH include teste aditionale pentru alte infectii virale – (other viruses); optional se mai pot recomanda testele serologice pentru diagnosticarea hepatitei A (HAV – serologie), hepatitei B (HBV – serologie), hepatititei C (HCV), HIV 1/2, etc.

  • prezenta anticorpilor specifici IgG reflecta memoria imunologica (expunere in antecedente) fara a face neaparat o diferentiere intre o infectie mai veche si re-infectia intercurenta (reactivarea infectiei deja existentet la o gazda imunocompromisa).
  • prezenta anticorpilor specifici IgM reflecta prezenta infectiei intercurente (infectie recenta de-novo);

In context clinic, se recomanda determinarea indicelui de aviditate CMV – IgG – AVI in cazul seropozitivitatii CMV – IgG pentru a face distinctia dintre o infectie latenta la gazda imunocomptetenta vs reactivarea infectiei latente / reinfectie de novo la gazda imunocompromisa.

CMV – IgG CMV – IgM CMV – IgG – AVI
pozitiv negativ / pozitiv Index crescut Infectie latenta reactivata (ultima activare a infectiei a fost in urma cu 4 – 6 luni sau mai mult) – PROGNOSTIC FAVORABIL – exista anticorpi CMV – IgG care pot inactiva eficient CMV la gazda imunocompetenta. 
 pozitiv pozitiv / negativ Index scazut Infectie latenta reactivata – se recomanda repetarea in dinamica a determinarii – interpretare in context clinic – PROGNOSTIC NEFAVORABIL / RISC transmitere transplacentara a infectiei.

Determinarea indicelui de aviditate nu trebuie folosit ca test screening si nu trebuie sa inlocuiasca dozarea anticorpilor specifici de tip IgG (memorie imunologica) si IgM (infectie intercurenta).


Utilizarea indexului de aviditate este utila in cazul gazdelor imunocompromise la care serologia clasica nu poate stadializa corect infectia. Datorita faptului ca gravida poarta fatul care se comporta ca o grefa non–self, prin mecanisme hormonale exsita o imunosupresie naturala in sarcina. De aceea, serologia markerilor infectiosi trebuie interpretata in context clinic.

Citomegalovirus anticorpi IgG / CMV – IgG – test util pentru stadializarea infectiei CMV; seropozitivitatea (prezenta anticorpilor CMV – IgG) sugereaza MEMORIA IMUNOLOGICA – EXPUNERE IN ANTECEDENTE; seronegativitatea poate indica o imunitate deficitara interpretatata in context clinic si fiziologic la gravida sau la gazda imunocompromisa.

  • Seropozitivitatea CMV – IgG sugereaza infectie sau expunere in antecedente (memorie imunologica). In context clinic, seropozitivitatea impune diferentierea infectie latenta la gazda imunocomptetenta vs reactivarea infectiei latente / reinfectie de novo la gazda imunocompromisa. Titrul anticorpilor CMV– IgG nu asigura neaparat protectie imunologica.
  • Seronegativitatea CMV – IgG indica fie lipsa expunerii (lipsa infectiei in antecedente) fie o gazda imunocompromisa.. Seronegativitatea poate indica o imunitate deficitara (interpretatata in context clinic si fiziologic la gravida) caz in care se recomanda retestarea peste 1 – 3 saptamani pentru decelarea seroconversiei.

obs: deoarece anticorpii CMV – IgG nu asigura neparat protectivitate, in context clinic sugestiv, daca exista seropozitivitate CMV – IgG (+) se impune determinarea indexului de aviditate: CMV – IgG – AVI.

Citomegalovirus anticorpi IgM / CMV – IgM – test util pentru stadializarea infectiei CMV; seropozitivitatea (prezenta anticorpilor CMV – IgM) sugereaza INFECTIA INTERCURENTA ACUTA, reactivarea infectiei latente caz in care se recomanda retestarea peste 1 – 3 saptamani pentru decelarea seroconversiei; seronegativitatea poate indica o imunitate deficitara interpretatata in context clinic si fiziologic la gravida sau la gazda imunocompromisa.

  • Seropozitivitatea CMV – IgM sugereaza infectie intercurenta (infectie de novo, reactivarea infectiei latente la gazda imunocompromisa), caz in care se recomanda retestarea peste 1 – 3 saptamani pentru decelarea seroconversiei: determinare anticorpi CMV – IgM, anticorpi CMV – IgG.
  • Seronegativitatea CMV – IgM nu exclude infectia intercurenta. In context clinic (expunere indentificata, gazda imunocompromisa) se recomanda retestarea peste 1 – 3 saptamani pentru decelarea seroconversiei.

Determinarea indexului de aviditate CMV (CMV IgG AVI) –  test util care masoara puterea de legare (aviditatea) anticorpilor CMV – IgG; deoarece anticorpii CMV – IgG nu asigura neparat protectivitate, in context clinic sugestiv, daca exista seropozitivitate CMV – IgG (+) se impune determinarea indexului de aviditate.

  • un index de aviditate crescut are un prognostic favorabil si indica o infectie CMV trecuta (infectie mai veche de  4 – 6 luni) fata de care organismul se comporta ca o gazda imunocompetenta;
  • un index de aviditate redus are un prognostic nefavorabil si indica o infectie CMV recenta (infectie recenta / reactivarea infectiei latente in urma cu 1 – 3 luni) fata de care organismul se comporta ca o gazda imunodeprimata; in acest caz sunt posibile efecte teratogene ale infectiei virale din primele luni de sarcina precum si complicatii cardiace post-transplant sau dupa interventiile chirurgicale pe cord deschis.

In context clinic, se recomanda determinarea indicelui de aviditate CMV – IgG – AVI in cazul seropozitivitatii CMV – IgG pentru a face distinctia dintre o infectie latenta la gazda imunocomptetenta vs reactivarea infectiei latente / reinfectie de novo la gazda imunocompromisa.

CMV – IgG


CMV – IgM


CMV – IgG – AVI


 

 

pozitiv negativ / pozitiv Index crescut Infectie latenta reactivata (ultima activare a infectiei a fost in urma cu 4 – 6 luni sau mai mult) – PROGNOSTIC FAVORABIL – exista anticorpi CMV – IgG care pot inactiva eficient CMV la gazda imunocompetenta. 
 pozitiv pozitiv / negativ Index scazut Infectie latenta reactivata – infectie CMV recenta (infectie recenta / reactivarea infectiei latente in urma cu 1 – 3 luni) fata de care organismul se comporta ca o gazda imunodeprimata; se recomanda repetarea in dinamica a determinarii – interpretare in context clinic – PROGNOSTIC NEFAVORABIL / RISC transmitere transplacentara a infectiei cu efecte teratogene la fat, complicatii cardiace la pacientii post-transplant sau cu interventii pe cord deschis.

Bibliografie: 

  • Insertul de lucru al reactivilor folositi;
  • Procedura specifica de lucru, instructiuni de lucru, proceduri operationale si manualul calitatii laboratorului.

Chan ES, Suchet I, Somerset D, de Koning L, Chadha R, Soliman N, Kuret V, Yu W, Lauzon J, Thomas MA, Poon E, Zhou HY. Maternal Cytomegalovirus (CMV) Serology: The Diagnostic Limitations of CMV IgM and IgG Avidity in Detecting Congenital CMV Infection. Pediatr Dev Pathol. 2024 Nov-Dec;27(6):530-544. doi: 10.1177/10935266241253477. Epub 2024 Sep 13. PMID: 39270128; PMCID: PMC11568646.

Vilibić-Čavlek T, Barbić K, Ježek T, Navolan D, Sanković A, Sviben M, Glavaš S, Mureșan D, Pirtea L, Bogdanić M. Prevalence of Cytomegalovirus Antibodies in Croatian Childbearing-Aged and Pregnant Women: A Ten-Year Retrospective Study (2015-2024). Pathogens. 2025 Sep 11;14(9):916. doi: 10.3390/pathogens14090916. PMID: 41011816; PMCID: PMC12472778.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri. Termeni și condiții

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close

START TYPING AND PRESS ENTER TO SEARCH