IMUNOLOGIE / vitamine – vitamina B1 tiamina

Vitamina B1 (tiamina)

  • material biologic: sange integral – se recolteaza doua eprubete cu dop mov (sange EDTA); se transporta recipientul pe zapada carbonica, ferit de lumina (invelit in folie de aluminiu pentru protectie);
  • termen de executie: 7 – 10 zile.

Informatii generle:

Vitamina B1 – tiamina – este o vitamina hidrosolubila. Tiamina este implicata in mai multe procese metabolice esentiale:

  • degradarea oxidativa a carbohidratilor si sinteza mitocondriala de ATP (adenozin tri fosfat), moneda energetica a celulelor. Tabloul clinic al deficitului de tiamina implica afectarea cordului si a intregului sistem cardiovascular (oboseala cronica cu rezistenta scazuta la efortul fizic moderat, dispnee, insuficienta cardiaca si edeme). Forma clinica de „boala beri-beri umeda” se caracterizeaza prin manifestari acute, rapid evolutive.
  • biosinteza acetilcolinei si a lipidelor necesare sanatatii sistemului nervos central si periferic. Tabloul clinic al deficitului de tiamina implica afectarea neurologica si mielinizare defectuoasa ce poate merge pana la aparitia sindromului Wernicke-Korsakoff (dementa, oftalmoplegie, pierderea echilibrului). Forma clinica cunoscuta sub numele de „boala beri beri uscata” asociaza degenerare treptata a nervilor lungi, mai intâi a picioarelor si apoi a bratelor, cu atrofie musculara si pierderea reflexelor.

Termenul „beri-beri” deriva din limba sinhaleza (limba vorbita de o parte din populatia din Sri Lanka) si inseamna „slabiciune extrema.”. Istoria recunoasterii bolii a plecat de la observatia ca daca soldatilor din marina japoneza care sufereau de slabiciune extrema  li se introducea in dieta mai multa carne si cereale integrale (orez nedecorticat) se refaceau. Un medic olandez demonstreaza ca puii hraniti cu orez alb decorticat dezvoltau simptome similare ca cele descrise la om, manifestari care dispareau daca puii erau hraniti cu orez nedecorticat.


Utilitatea testului: investigatie utila pentru diagnosticul si monitorizarea deficitului de vitamina B1 (oboseala, depresie, neuropatie, insuficienta cardiaca).

Deficienta de tiamina apare in sindroamele de malabsorbtie intestinala (anorexie, colon iritabil, boala Chron, aport insuficient sau acoolism cronic, etc), pierderi crescute (afectiuni renale, dializa, diabet), necesar crescut (sarcina, copii in crestere). Deoarece tiamina este o vitamina hidrosolubila, toxicitatea acesteia a fost semnalata mai rar, doar in cazul administrarii intravenoase de doze masive.


Surse naturale de vitamina B1 (tiamina): carne de porc (inclusiv ficatul si organele de animale), peste rosu (somon), alimente derivate din cereale integrale (musli, orez brun sau nedecorticat, etc), nuci și plante leguminoase (fasole, mazare, linte).


Bibliografie:

  • Insertul de lucru al reactivilor folositi;
  • Procedura specifica de lucru, instructiuni de lucru, proceduri operationale si manualul calitatii laboratorului.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri. Termeni și condiții

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close

START TYPING AND PRESS ENTER TO SEARCH